DISPOZIŢIA nr. 33
privind convocarea de îndată a Consiliului Județean Iaşi în şedinţă extraordinară, pentru data de 22 ianuarie 2024, începând cu ora 1400 ale cărei lucrări se vor desfășura prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță, respectiv prin aplicația online de videoconferință zoom meetings
Președintele Consiliului Județean Iași;
Având în vedere prevederile art. 178 alin. (2), ale art. 179 alin. (1), (3), (4) și (6) coroborate cu art. 134, ale art. 182 alin. (4) coroborate cu art. 135 și 136, precum și ale art. 191 alin. (1) lit . b) și alin. (3) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Iași, aprobat prin Hotărârea Consiliul Judeţean Iași nr. 75/31.03.2021, modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Județean Iași nr. 389/24.11.2021, nr. 40/23.02.2022 și nr. 186/25.05.2022;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
DISPUNE:
Art. 1 Se convoacă de îndată Consiliul Județean Iaşi în şedinţă extraordinară, pentru data de 22 ianuarie 2024, începând cu ora 1400, ale cărei lucrări se vor desfășura prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță, respectiv prin aplicația online de videoconferință zoom meetings, cu următorul proiect al ORDINII DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Anexei 1 – Reparaţii curente din Programul de lucrări drumuri şi poduri al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi pentru anul 2024.
- Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE
- (susține – Director DJADP Iași – Dl. Ciprian Ovidiu CIUCAN)
- Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii unitare lei/km aferentă sumei forfetare la nivelul valorii unitare medii la nivel naţional lei/km precum şi a sumei forfetare pe zi calculată pe distanţa dus-întors de la 1 la 50 kilometri dintre domiciliul/reşedinţa elevului şi unitatea de învăţământ.
- Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE
- (susține – coordonator Comp. Autoritatea Județeană de Transport – Dl. Valentin CĂLIN)
- Proiect de hotărâre privind continuarea procedurilor privind realizarea unui parc industrial pe platforma FORTUS Iași, obiectiv de interes public județean.
- Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE
- (susține – Director Executiv Direcția Tehnică și Investiții – Dl. Iogen GÎNJU)
Art. 2. Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi afișate pe pagina oficială de internet a Consiliului Județean Iași, în secțiunea Transparență Decizională – Ședințe, http://www.icc.ro/sedinte.
Art. 3. Consilierii județeni pot depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Județean Iași aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 75/31.03.2021, modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Județean Iași nr. 389/24.11.2021, nr. 40/23.02.2022 și nr. 186/25.05.2022.
Art. 4.(1) Biroul Relații cu Publicul, Monitorul Oficial, Ghișeu Unic, Arhivă și Secretariat ATOP va înainta copie după prezenta Dispoziție către:
- Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi,
- Președintele Consiliului Județean Iași,
- Secretarul General al Județului Iași.
(2) Aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei Dispoziții va fi asigurată de către Biroul Relații cu Publicul, Monitorul Oficial, Ghișeu Unic, Arhivă și Secretariat ATOP.
Dată astăzi: 22 ianuarie 2024
PREȘEDINTE, Contrasemnează pentru legalitate,
Costel Alexe SECRETAR GENERAL AL JUDEȚULUI,
Lăcrămioara Vernică – Dăscălescu
Inregistrare audio