Teiul lui Eminescu

Teiul lui Eminescu este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, aflat în Parcul Copou din Iași. Acest copac, denumit și "copacul îndrăgostiților", este locul unde poetul Mihai Eminescu își găsea inspirația. În plimbările prin Copou, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit de tei, venind deseori să-și adune gândurile sau să discute cu bunul său prieten, Ion Creangă, pe o bancă aflată la umbra protectoare a teiului.