Mesaj la un an de mandat

Cristian ADOMNIŢEI: Gândul meu se îndreaptă spre toţi ieşenii, cărora le spun că, prin multă muncă şi solidaritate, vom reuşi să reînviem speranţa şi să oferim copiilor noşti un Iaşi mai prosper, mai curat, mai frumos, un Iaşi care va redeveni unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării”

În data de 5 iunie a avut loc o şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean, unde dl. Cristian ADOMNIŢEI, Președintele Consiliului Județean Iași, a transmis un mesaj celor prezenţi şi ieşenilor.

Dragi consilieri judeţeni,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Dragi ieşeni,

          În iunie 2012 am primit o încredere masivă din partea ieşenilor. După 12 luni de mandat am reuşit să demonstrăm tuturor că acest Consiliu a pus mai presus de toate interesele ieşenilor şi proiectele judeţului și nu răfuielile politice sau orgoliile personale. Ceea ce a reuşit să facă acest Consiliu în această perioadă arată că atunci când există consens politic există auspicii favorabile pentru dezvoltare şi proiecte importante în comunitatea noastră.

În Iaşi se vorbeşte din ce în ce mai mult de noua abordare pe care o are Consiliul Judeţean Iaşi şi despre schimbările în bine care au avut loc aici din iunie anul trecut până acum. Asta trebuie să ne facă pe toți să fim mândri şi încrezători că facem ceea ce trebuie. În acest an Iașul a fost pe buzele tuturor românilor datorită unor evenimente mari și frumoase care au avut loc aici și mă bucur pentru faptul că instituția pe care o conduc a putut să contribuie la acest lucru.

Mulțumesc Primăriei Municipiului Iași, care s-a dovedit a fi un real partener. Am reușit să lucrăm împreună la multe proiecte și să ne ajutăm reciproc. De asemenea, apreciez activitatea Instituției Prefectului Județului Iași care, față de un trecut apropiat, a găsit să sprijine inițiativele noastre. Asemenea colaborare între cele trei instituții majore din viața ieșenilor eu nu am mai văzut la Iași. Nu cer reciprocitate decât dacă ea este simțită. Dacă este simțită poate fi și rostită. Eu o și rostesc. Caut de fiecare dată să colaborăm și mă bucur că, cel puțin până acum, acest lucru s-a realizat.

Le mulțumesc consilierilor județeni pentru climatul extrem de favorabil pe care l-am realizat pentru atragerea de investiții. Deja se simte că în Iaşi există un climat favorabil pentru investiţii private care să genereze locuri de muncă, atractivitatea judeţului nostru sporind mult în ultimele luni. Totodată, judeţul nostru a devenit relevant și din punct de vedere al relațiilor europene.

În acest prim an de mandat, am reușit să deblocăm toate proiectele care, în ultimii ani, păreau pierdute, în frunte cu Aeroportul. În plus, am iniţiat altele care vor fi instrumentele necesare pentru cel mai mare deziderat al nostru: crearea de locuri de muncă. Mă refer la realizarea primului parc industrial şi la Centrul de Tranport Intermodal.

Vreau să le mulţumesc celor doi Vicepreşedinţi, domnii Victor CHIRILĂ și Victorel LUPU, împreună cu care am format o echipă solidă, consilierilor județeni și angajaților Consiliului Județean, pentru că au dat dovadă de înțelegere și pentru că au depus eforturi pentru ca lucrurile să meargă pe calea cea bună.

Gândul meu se îndreaptă spre toţi ieşenii, cărora le spun că, prin multă muncă şi solidaritate, vom reuşi să reînviem speranţa şi să oferim copiilor noşti un Iaşi mai prosper, mai curat, mai frumos, un Iaşi care va redeveni unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!