Dezbatere pe marginea noului regulament pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate în județul Iași

Conducerea Consiliului Județean s-a întânit cu primarii și cu operatorii de transport pentru a ajunge la un punct de vedere comun. Noul regulament urmează fie supus aprobării în ședința Consiliului Județean din 21 iulie, împreună cu Caietul de sarcini și Contractul cadru de delegare a gestiunii.

Prin intermediului regulamentului, autoritatea de autorizare propune spre aprobare plenului CJ inclusiv modalitatea de întocmire a noului program de transport public județean, care va sta la baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport.

"Una dintre principalele schimbări o reprezintă faptul că programul de transport va fi elaborat pe grupe de trasee și nu pe trasee cum era până acum. În acest fel vom corecta neajunsurile actualului program și vom putea acoperi mult mai eficient nevoile de transport ale tuturor categoriilor populației.

În cea mai mare parte se va respecta structura traseelor existente care asigură o acoperire de 98 la sută la nivelul localităților din județ. Pentru noul program de transport luăm în calcul 10 grupe cu câte 10-15 trasee.

Prin noul Regulament vom elimina posibilitatea ca operatorii să renunțe la traseele mai puțin rentabile și să-i lase fără transport public pe elevi, studenți și pe cei care fac naveta pentru a ajunge la muncă.

Mai mult, vorbim despre o flexibilizare a capetelor de trasee, astfel încât să fie acoperite și localități care nu erau incluse până acum în serviciul județean de transport.

Această posibilitate de extindere a traseelor va fi dublată și de un program adaptat necesităților populației și fiecărui anotimp. Vor fi luate în calcul zilele libere, vacanțele, programul elevilor și studenților. În acest fel și operatorii vor putea diminua pagubele pentru că vor reduce cursele nerantabile.

Grupele de trasee vin cu un avantaj şi în privinţa tarifării. Călătorii vor putea folosi biletele şi abonamentele pentru toate traseele din aceeași grupă.

Punctajele după care se va face selecția operatorilor au în vedere tarifele, dar și vechimea parcului de autobuze, norma de poluare sau existența instalațiilor de aer condiționat.

Suntem un județ cu peste un milion de locuitori și este esențial să asigurăm mobilitatea cetățenilor din fiecare comunitate și accesul la servicii de transport sigure și moderne", a spus președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

 

Tags: