Consiliul Județean Iași inițiază campania de ecologizare „Iași Mai Verde”

„Mediul înconjurător suntem noi. Modul în care arată astăzi planeta este reflexia acțiunilor noastre.

Suntem ultima generație care poate salva mediul până nu e prea târziu. Acționând responsabil, nu doar că vom limita efectele schimbărilor climatice și conserva resursele planetei, dar vom servi drept exemplu pentru generațiile viitoare, care pot lua ca reper acțiunile noastre „prietenoase cu mediul” ca mod de a-și defini propria relație cu mediul înconjurător.

Îmi doresc ca un astfel de exemplu să fie și administrația județeană, de aceea, am inițiat campania „Iași Mai Verde”.

Am lansat un apel către toate UAT-urile din județul Iași să se implice în acest demers, pentru că implicarea colectivă este cea mai bună soluție la această problemă globală, iar în același timp, comunitățile își cunosc cel mai bine problemele locale și știu unde este nevoie urgentă de intervenție.

Vom susține implementarea acestor tipuri de campanii cel puțin de două ori pe an, pentru că e nevoie să repetăm cât mai des comportamentul responsabil față de mediu, până vom transforma această atitudine într-un stil de viață.

Efectele implicării în număr cât mai mare pot fi egale cu acțiunile noastre zilnice individuale.

Sper să văd interes din partea tuturor UAT-urilor față de această inițiativă și o implicare cât mai mare din partea ieșenilor. ”, a declarant Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.