Consiliul Judeţean Iaşi organizează prima ediţie a Târgului de Crăciun din Iaşi

În perioada 13 - 22 decembrie, Consiliul Judeţean Iaşi va organiza prima ediţie a Târgului de Crăciun de la Iaşi. Evenimentul se va desfăşura pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt și Strada Costache Negri şi va putea fi vizitat în fiecare zi, între orele 9.00-20.00. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 13 decembrie, la ora 9.00. „Târgul de Crăciun va reuni peste 60 de producători şi comercianţi din toată ţara. Cei mai mulți dintre aceștia sunt din Județul Iași, pentru că am vrut să încurajăm comerțul produselor locale. Ca o noutate față de Târgul de anul trecut, anul acesta Consiliul Județean a achiziționat 50 de căsuţe, care au fost dotate corespunzător. Îi invităm pe toţi ieşenii şi turiştii care ne vizitează oraşul în această perioadă să vină la Târg pentru a ne bucura împreună de sărbătorile de iarnă. Cei care vor veni la eveniment vor putea cumpăra produse alimentare tradiționale, precum și cadouri pentru cei dragi sau decorațiuni specifice”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Pe lista bunătăţilor specifice sărbătorilor de iarnă care vor putea fi achiziţionate de la Târg se află preparate din carne, brânzeturi de oaie şi capră, caşcaval, pastramă, cârnaţi tradiţionali, tocană de iarnă, produse de patiserie, mere coapte, turte moldoveneşti, cozonaci, plăcinte, prăjituri cu miere şi scorţisoară, sucuri naturale de fructe, palincă, vin fiert cu arome de portocale, cuişoare şi scorţişoară. Gurmanzii se vor bucura şi de produse culinare din bucătăria internaţională. În același timp, vizitatorii vor putea cumpăra accesorii de brad şi decoraţiuni de Crăciun, lumânări decorative lucrate manual, ornamente, precum şi alte produse de artizanat.

Târgul va oferi şi variante de petrecere a timpului liber. Atmosfera sărbătorilor va fi întreţinută de grupuri de colindători şi urători, participanţi la Festivalul folcloric „Datini şi obiceiuri de iarnă”. În fiecare seară, între orele 17.00-18.00, în cadrul târgului se vor derula diverse momente artistice susţinute de trupa Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, soliştii Filarmonicii de Stat „Moldova” şi alţii. Totodată, mai multe grupuri corale și-au anunțat intenția de a-i colinda pe cei care vor veni la Târg.

Pentru prima dată la un astfel de târg va participa şi Direcţia Silvică Iaşi, care va comercializa brăduţi naturali în ghivece. Expozanţii vor participa la concursul pentru cea mai frumoasă căsuță.