Spital nou pentru pacienții cu boli respiratorii

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a semnat astăzi contractul de servicii de proiectare pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru “Construirea și Dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii” cu  câștigătorul licitației, firma S.C. Arc Design SRL.

Valoarea contractului este de 268.500 lei, fără TVA. Documentațiile tehnico-economice vor fi finalizate, conform contractului, în termen de 3 luni.

“Este un proiect născut dintr-o nevoie urgentă a comunității noastre, pentru că actualul Spital de Pneumologie are grave deficiențe, fiind segmentat în patru secții aflate în patru corpuri de clădire diferite, toate în stare de degradare și situate la mare distanță una de cealaltă, ceea ce îngreunează mult actul medical și tratamentul integrat al pacienților. Cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost să punem bazele unui nou spital, un spital integrat de boli respiratorii, o construcție nouă pe actualul amplasament al Secției a IV-a Clunet din Bucium, prin care ne propunem creșterea calității actului medical, într-o clădire modernă, care să asigure condiții și facilități la standardele actuale. În acest nou spital urmează să funcționeze atât secțiile actuale, cât și structuri noi prin care vom răspunde nevoilor de îngrijiri medicale ale comunității”, a declarat președintele  Consiliului Județean, Costel Alexe.

“Astăzi este o zi în care mă simt realmente emoționat. Emoționat pozitiv pentru că mă gândesc la acest prim pas pe care l-am făcut. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie a fost probabil una dintre unitățile medicale cele mai uitate de-a lungul timpului, poate prin prisma afecțiunilor tratate, dar începând cu acest mandat am găsit o deschidere extraordinară și mă bucură enorm de mult și mă și obligă această susținere din partea întregii echipe a CJ Iași”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Radu Crișan-Dabija.

“Mă consider norocos că sunt parte din echipa care va lucra la acest proiect.Termenul este strâns, dar sunt convins că toți cei care participă în avizarea acestei documentații vor înțelege urgența demersului început de Consiliul Județean, a afirmat Paul Filip Ciobănașu, directorul S.C. Arc Design SRL.

 

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut