Ședință extraordinară de îndată a Consiliului Județean Iași

Plenul Consiliului Județean Iași a fost convocat, astăzi, în sistem online, pentru aprobarea a trei proiecte de hotărâre. Consilierii județeni au votat repartizarea sumelor în vederea atribuirii contractelor de finanţare, în cadrul Programului pentru finanţări nerambursabile în anul 2022 din bugetul Judeţului Iaşi, conform prevederilor Legii nr. 350/2005, precum şi pentru programe, proiecte şi acţiuni în domeniul sportului.

‘’În cadrul ședinței extraordinare de astăzi am găsit o soluție de suplimentare a fondurilor alocate pe domeniul Educație și Social pentru a susține toate acele proiecte care au fost eligibile, dar fără finanțare. Avem, în final, aprobate șase proiecte pe Educație, șase pe Social, două pe Tineret, un proiect pe Protecția Mediului și unul pe Siguranța Cetățeanului. Pentru Sportul de performanță au fost aprobate patru proiecte, iar pentru Sportul de masă un proiect. În Ghidul Solicitantului nu există un criteriu al notorietății, evaluarea a fost făcută strict pe baza documentelor depuse, a regulamentului și s-a trecut prin procedura de contestații. În concluzie, toate proiectele care au fost eligibile au primit finanțare. De la an la an, ne propunem să suplimentăm sumele și să venim în sprijinul acelor cluburi care vor să facă performanță’’, a declarat Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași.

Tot în ședința extraordinară au fost aprobate măsurile pentru asigurarea continuităţii transportului public de persoane prin curse regulate în comunele Aroneanu şi Holboca, pentru perioada 01.07.2022 — 31.12.2022. Fostul operator, SC Aprilie SRL, a anunțat că nu va mai putea deservi aceste trasee. Plenul a votat modificarea unui capăt al traseului  Iaşi — Victoria — Luceni, efectuat de către operatorul de transport SC Fila Company SRL, astfel încât acesta devine traseul Aroneanu — Victoria — Luceni. De asemenea, s-a decis introducerea unei staţii intermediare de îmbarcare/debarcare a călătorilor în localitatea Rusenii Vechi între staţiile existente ale traseului Iaşi — Mânzăteşti — Golăeşti, efectuat de către operatorul de transport SC Rîndunica SRL, respectiv între staţia Holboca si staţia CET-2.

‘”Este o soluție pe care am identificat-o în cadrul actualului Program de transport județean. În  Programul de transport care va intra în vigoare de la începutul anului viitor și care se află acum în dezbatere publică, o parte dintre aceste trasee fie vor fi integrate în zona metropolitană, fie vor fi scoase la licitație’’, a precizat Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al CJ.

Plenul CJ a mai votat și organizarea campaniei de colectare separată a deşeurilor reciclabile în data de 5 iunie 2022, de Ziua Mondială a Mediului, precum şi a Acordului de parteneriat dintre Consiliul Judeţean laşi, ADIS laşi şi Muzeul Literaturii Române laşi. Astfel, în schimbul a 5 recipiente de deșeuri reciclabile, vizitatorii vor avea acces gratuit în muzeele din rețeaua MNLR Iași.

Detalii despre proiectele aprobate astăzi găsiți și pe site-ul CJ, www.icc.ro

https://www.icc.ro/ro/sedinte/2022/ordine-de-zi-sedintei-extraordinare-convocata-de-indata-31-05-2022

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut