Sărbătoare cu triplă semnificație!

Vicepreședintele Consiliului Județean, Romeo Olteanu, a participat astăzi la evenimentele care marchează Ziua Independenței de stat a României, Ziua victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de al doilea război mondial și Ziua Europei.

La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaților: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.

„Sărbătorim 140 de ani de la obținerea independenței de stat a României. 140 de ani de când țara noastră a pus bazele dezvoltării unui stat modern, democrat, consolidat pe principii europene. Mesajul meu este să reflectăm atent asupra a tot ceea ce s-a întâmplat și să cumpănim foarte bine atunci când trebuie să punem în balanță lucrurile care privesc independența noastră, a românilor.  Să-i respectăm și să-i prețuim pe toți cei care au luptat în acele vremuri și au contribuit, prin jertfa lor, la obținerea unui statut de națiune respectată și demnă” a menționat în discursul său vicepreședintele Romeo Olteanu.

Cel de-al doilea eveniment care marchează ziua 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celui de al doilea război mondial.

Al treilea eveniment punctat astăzi este Ziua Uniunii Europene, pentru a marca declarația ministrului francez de externe Robert Schuman. Acesta propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

La manifestare, instituția a mai fost reprezentată de vicepreședintele Victor Chirilă și numeroși consilieri județeni.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut