Preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat Masterplanul drumurilor județene și comunale care vor fi reabilitate în perioada 2014-2020

În Aula Magna a Universităţii „Al. I. Cuza”, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI, a prezentat Masterplanul Consiliului Județean Iași cu privire la reabilitarea și modernizarea de drumuri județene și comunale pentru perioada 2014-2020, parte integrantă a Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Județului Iași pentru perioada 2014-2020. La eveniment au participat primarii şi viceprimarii din Judeţul Iaşi, parlamentari din Judeţul Iaşi, consilierii judeţeni şi reprezentanții firmelor de construcții de drumuri. „Astăzi am prezentat, în premieră după Revoluţie, primul Masterplan al drumurilor judeţene şi comunale. Este vorba despre arterele rutiere care constituie priorităţile judeţului nostru şi care ar trebui să fie reabilitate în exerciţiul financiar al Uniunii Europene 2014-2020. Iaşul are 1.035 kilometri de drum judeţean, din care astăzi 517 kilometri sunt asfaltaţi, dar în diferite stadii de calitate a asfaltului, 386 kilometri drumuri de piatră, iar restul de pământ. Cu un cost total de aproximativ 200 milioane de euro, ne propunem să reabilităm complet toate arterele care sunt vitale pentru judeţul nostru, atât judeţene, cât şi comunale. La final vom fi reparat peste 500 kilometri de drum judeţean, adică mai bine de jumătate din lungimea totală a drumurilor judeţene, aproape 80 de kilometri de drum comunal şi 6 poduri de pe firul acestora”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI.

 

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut