In data de 23 septembrie, dl. Alin Aivanoaei, vicepresedinte al Consiliului Judetean Iasi, a participat la dezvelirea bustului Episcopului Kyprianos, in Piata Prieteniei Romano- Elene / Piata Elenismului (esplanada din spatele Halei Centrale ), alaturi de IPS Teofan – Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Porfyrios – Mitropolit de Neapolis Cipru, Excelenta Sa Dimitris Hatziargyrou – Ambasador al Republicii Cipru in Romania, reprezentanti ai Ambasadei si Consulatului Ciprului in Romania si ai Camerei de Comert Romano-Cipriote.
“Amplasarea acestui bust la Iasi da continut relatiei dintre Judetul Iasi si Cipru, dintre poporul roman si poporul cipriot , dand un motiv de strangere a legaturilor dintre comunitatile noastre, in conditiile in care exista o puternica apropiere de ordin religios, marea majoritate a cipriotilor ca si a romanilor fiind crestini de rit orthodox”, a declarat Alin Aivanoaei, vicepresedinte al Consiliului Judetean Iasi.