Dezbatere publică

Anunț dezbatere publică  – Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului solicitantului în vederea acordării de finanțări nerambursabile în anul 2016 din bugetul Județului Iași – Consiliul Județean Iași, pentru activități nonprofit de interes județean (exclusiv activități de tineret) conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii tinerilor nr.350/2006, cu modificările și completările ulterioare

Proiect Ghid tineret

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut