Cristian ADOMNIȚEI: ,,Proiectul InterUniversitas prinde contur!”

Ieri, 5 august, dl. Cristian ADOMNIŢEI, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a participat la o întâlnire alaturi de dl. Primar Gheorghe Nichita, cu rectori ai universităților ieșene și cu reprezentanți ai unor institute de cercetare din orașul nostru pentru a contura cel mai important proiect educațional al Iaşului – InterUniversitas.

 În cadrul acestei întâlniri s-a discutat aplicat pe textul draftului de asociere în participațiune care va sta la baza consorțiului dintre autorități, institute de cercetare, universități, precum și principalele acțiuni în cadrul căruia urmează să se evolueze. Totodată, doamna director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, Alina Popa, a punctat oportunitățile pe care le aduce viitoarea etapă de programare a fondurilor structurale în domeniul cercetării, inovării și aplicării tehnologiei avansate.
        
“Cu toții am căzut de acord că legătura cu companiile private este fundamentală pentru ca InterUniversitas să fie un proiect viabil și sustenabil, iar concentrarea resurselor pe un domeniu de cercetare de nișă în România ar da și mai multă coerență demersului nostru. În cadrul aceleiași întâlniri, am discutat despre cel mai mare festival de traduceri și literatură din Estul Europei : FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere)”, a declarat Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut