Astăzi a fost semnat contractul cu valoarea cea mai mare din istoria Consiliului Județean Iași

Astăzi, 26 februarie, Președintele Consiliului Județean Iași, dl. Cristian ADOMNIȚEI, a semnat cel mai mare contract din punct de vedere al valorii din întreaga istorie a instituției. În urma licitației organizate de Consiliul Județean, câștigătorul contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de extindere și modernizare a Centrului de Management al Deșeurilor în Județul Iași din cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași” (SMID) este SC Iasicon SA Iași. „Valoarea contractului este de 95 milioane lei, echivalentul a 21,4 milioane de euro. Este cel mai mare contract din cadrul proiectului de management integrat al deșeurilor. Termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, ordin care va fi emis imediat. Perioada de garanție a lucrărilor este de un an de la data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Licitația pe care o finalizăm astăzi prin semnarea contractului este cea mai mare procedură de achiziție organizată vreodată de Consiliul Județean Iași. Sper ca acest lucru să se schimbe chiar în acest an, după ce vom organiza licitația pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Aeroportului prin finanțare de la Comisia Europeană”, a declarat dl. Cristian ADOMNIȚEI.

Domnia sa a mai anunțat faptul că pe data de 6 martie va avea loc deschiderea ofertelor la ultima licitație din cadrul Proiectului SMID în Județul Iași, cea privind construcția stației de transfer Bălțați și stației de transfer și sortare Ruginoasa. Licitația este evaluată la aproape 24 milioane lei, fără TVA.

Fișa proiectului

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut