Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos a vizitat astăzi Iașul

Excelența Sa doamna Stella Ronner-Grubacic a avut astăzi o întrevedere cu vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Romeo Olteanu și cu prefectul județului, Marian Șerbescu.

În cadrul discuţiilor s-a pus accent pe colaborarea administrativă pe care cele două părţi o pot avea pe domenii precum agricultură, IT, cultură, învăţământ universitar, industrii textile și creative.

ES Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, s-a arătat interesat de inițierea unor întâlniri comune între reprezentanții mediului de afaceri din Iași și comunitățile oamenilor de afaceri din Olanda.

Vicepreședintele Consiliului Județean Iaşi, Romeo Olteanu a arătat deschiderea instituției pe care o reprezintă pentru susţinerea acestor activități și pentru crearea unor parteneriate în domeniile agriculturii și IT. Totodată, acesta a prezentat și detalii despre parcul agroindustrial TransAgropolis, care va fi inclus în programul următoarei vizite la Iași a doamnei ambasador.

„Am primit cu bucurie vizita doamnei ambasador, mai ales că se află pentru prima dată în vizită la Iași. Am discutat despre potențialul agricol al județului, dar și despre ritmul accelerat de dezvoltare pe care îl cunoaște Iașul în domeniul IT. De asemenea, sperăm ca în viitor să accelerăm ritmul întâlnirilor între mediul de afaceri ieşean şi cel olandez”.

Ambele părţi au convenit asupra posibilităţii intensificării colaborării în plan economic, cultural și administrativ.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut