Hotărâri de consiliu în 30-08-2012

Hotărârea nr. 210

privind aprobarea procesului-verbal al şedinţei extraordinare de plen din data de 16.08.2012

Hotărârea nr. 211

privind constituirea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Iaşi

Hotărârea nr. 212

privind înlocuirea unui membru al Comisiei pentru Protecţia Copilului Iaşi

Hotărârea nr. 215

privind necesitatea aprobării realizării în cadrul proiectului de investiţii “Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”, - Modulul I – a construirii/dezvoltării a 2 căi de degajare rapidă (Bravo şi Charlie), a unei platforme de îmbarcare – debarcare precum şi instalaţiile aferente acestora (balizaj, sisteme iluminare, etc.) în conformitate cu categorizarea din OMT/MEF 28/75/2008 şi în vederea accesării de finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Sectorial ”Transport”, Axa prioritară 2 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara Axelor Prioritare TEN-T, în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport, Domeniul Major de intervenţie 2.4 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian

Hotărârea nr. 216

privind adoptarea Monografiei economico-militare a judeţului Iaşi

Hotărârea nr. 217

privind participarea delegaţiei Consiliului Judeţean Iaşi la summit-ul Adunării Regiunilor Europene „Criza şi rolul regiunilor” organizat la Pescara, regiunea italiană Abruzzo (20-24.09.2012)

Hotărârea nr. 218

privind ratificarea Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi nr.462/07.08.2012 referitoare la actualizarea nominalizării reprezentanţilor Judeţului Iaşi în structurile Adunării Regiunilor Europene

Hotărârea nr. 219

privind ratificarea Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi nr.482/28.08.2012 privind vizita delegaţiei Consiliului Judeţean Iaşi la Changehun, Provincia Jilin (R.P.Chineză) în perioada 2-10 septembrie 2012

Hotărârea nr. 220

privind aprobarea modificărilor la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare către S.C. APAVITAL S.A. Iaşi

Hotărârea nr. 221

privind aprobarea Actului Adiţional nr.5 la Actul Constitutiv şi Statutul A.R.S.A.C.IS

Hotărârea nr. 222

privind aprobarea schimbării denumirii Expertiză tehnică, Documentaţie pentru Avizarea Lucrărilor de intervenţie, RK la clădirile Centrului de Plasament Tătăraşi în Expertiză Tehnică, Documentaţie pentru Avizarea Lucrărilor de intervenţie, pentru reabilitarea Centrului de Plasament Tătăraşi din strada Vasile Lupu nr.80

Hotărârea nr. 223

privind alocarea unei sume din fondul de rezervă al bugetului local al judeţului Iaşi pentru comuna Holboca, judeţul Iaşi

Hotărârea nr. 224

privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „REABILITAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE LA SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECŢIOASE SF. PARASCHEVA IAŞI”

Hotărârea nr. 225

privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „RK ACOPERIŞ ŞI PLANŞEU LEMN LA PAVILIONUL 3, PAVILIONUL 4 ŞI SPĂLĂTORIE ” din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”, Iaşi

Hotărârea nr. 226

privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr.184/19.07.2012 pentru constituirea Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Elena Doamna”, Iaşi

Hotărârea nr. 227

privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr.186/19.07.2012 pentru constituirea Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu”, Iaşi

Hotărârea nr. 228

privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr.187/19.07.2012 pentru constituirea Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Cuza – Vodă”, Iaşi

Hotărârea nr. 230

privind aprobarea scăderii din evidenţa financiar – contabilă a Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi a creanţelor datorate de către următorii debitori: Comuna Bîrnova, judeţul Iaşi, C.F. 4540690 şi S.C. Cerealcom S.A. Iaşi, C.F. 9605162

Hotărârea nr. 231

privind aprobarea Regulamentului de aplicare a sancţiunilor prin amendă în cadrul activităţii de stabilire, constatare, urmărire, încasare şi recuperare creanţe reprezentând venituri proprii ale Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi prin Serviciul Fonduri Speciale, Sinteză şi Recuperări Creanţe

Hotărârea nr. 232

privind modificarea Anexei 3 REPARATII CURENTE - VENITURI PROPRII C.J. IASI 2012 prin introducerea la cap. B.101.3 a punctelor 4 şi 5 şi la cap.C.111.8 a punctului 1 şi a Anexei 6 OBIECTIVE DE INVESTITII – VENITURI PROPRII C.J. IASI prin introducerea punctelor 2, 3 şi 4 din Programul de lucrări drumuri şi poduri al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi pentru anul 2012

Hotărârea nr. 233

privind aprobarea realizării proiectului “Centrul Intermodal Regional de Transport Marfă în zona Iaşi” conform prevederilor Ghidului Solicitantului - Programul Operaţional Sectorial “Transport” Domeniul Major de Intervenţie 3.1 – Modernizarea sectorului de transport în scopul îmbunătăţirii protecţiei mediului, a sănătăţii umane şi a siguranţei pasagerilor”

Hotărârea nr. 234

privind aprobarea încheierii Acordului de Parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul Local Iaşi în calitate de Parteneri şi S.C. AB PLUS EVENTS S.R.L. în calitate de Organizator al evenimentelor “FESTIVALUL NATURII” şi TÂRGUL AGRALIM în perioada 28 – 30 SEPTEMBRIE “CENTRUL EXPOZIŢIONAL MOLDOVA IAŞI”

Hotărârea nr. 235

privind alocarea sumei de 1800 Euro, din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Iaşi, în vederea organizării evenimentului „Ceremonia Naţională de Premiere” - Mănăstirea Golia Iaşi, România care va avea loc în data de 14 septembrie 2012

Hotărârea nr. 236

privind aprobarea bugetului proiectului aferent grantului acordat Consiliului Judeţean Iaşi, în calitate de partener, şi a cheltuielilor neeligibile necesare implementării proiectului “Creation of favourable investment climate in border regions of Ukraine and Romania” - “Crearea unui climat investiţional favorabil în regiunile de frontieră ale Ucrainei şi Romnâniei”

Hotărârea nr. 237

privind aprobarea bugetului proiectului aferent grantului acordat Consiliului Judetean Iasi, în calitate de partener si a unor cheltuieli neeligibile necesare implementarii Proiectului ”Imbunătătirea transfrontalieră a gestionării deşeurilor solide din Republica Moldova, Romania si Ucraina”

Hotărârea nr. 239

privind propunerile de rectificare a sumelor alocate unităţilor administrativ-teritoriale din Judeţul Iaşi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea unor cheltuieli descentralizate la nivelul judeţelor, pentru finanţarea drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie, drepturilor privind acordarea de miere de albine şi a cheltuielilor privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, alocate judeţului Iaşi pe anul 2012

Hotărârea nr. 240

privind aprobarea alocării sumei de 66.860 lei, fără T.V.A. din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi pentru anul 2012, în vederea achiziţionării de servicii de proiectare, necesare pentru revizuirea unor secţiuni din proiectul tehnic/revizuirea proiectului tehnic aferent obiectivului de investiţie „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere interjudeţene DJ282C, DJ 282, DJ 282B, Iaşi - Botoşani”

Hotărârea nr. 241

privind achiziţionarea unor servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi de reprezentare

Hotărârea nr. 243

privind acordarea unor pachete şi prime de performanţă sportivilor ieşeni, participanţi la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Londra 2012

Hotărârea nr. 244

privind acordarea unei prime de performanţă medaliatului cu aur la Jocurile Olimpice 2012, Alin George Moldoveanu

Hotărârea nr. 245

privind alocarea unor sume din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi necesare organizării unor manifestări ştiinţifice

Hotărârea nr. 246

privind rectificarea bugetului general al Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi pe anul 2012

Sari la conținut