Consiliul Județean Iași va găzdui Sesiunea Plenară a Asociației Regiunilor Europene Viticole

Consiliul Județean Iași va găzdui cea de-a XXX-a Sesiune Plenară a Asociației Regiunilor Europene Viticole (AREV), care va avea loc în perioada 3-5 iunie 2024. Evenimentul va reuni peste 40 de delegați din diverse țări europene, incluzând viticultori, producători de vin, oficiali guvernamentali și experți din domeniul viticol.

AREV este o organizație ce reunește regiuni viticole din Europa, având ca scop principal promovarea viticulturii europene și a vinurilor europene pe piețele globale. Găzduirea celei de-a XXX-a Sesiuni Plenare a AREV la Iași este o oportunitate pentru județul Iași de a-și valorifica potențialul viticol și de a se consolida ca un actor important pe piața europeană a vinului.

Pe parcursul celor trei zile, participanții vor lua parte la Sesiunea Plenară, la o serie de mese rotunde și vizite în teren la podgorii renumite din județul Iași. De asemenea, va avea loc o degustare de vinuri pentru a se descoperi diversitatea și calitatea vinurilor produse în Iași.

Iașul are o moștenire viticolă fără seamăn. Tradițiile vinului ieșean s-au împământenit cu sute de ani în urmă și au devenit un meșteșug bine păstrat, măiestrit de puțini, dar apreciat de toți.

Meleagurile noastre sunt mai bogate datorită podgoriilor care se întind maiestuoase și stăpânesc colinele lașului, răsplătindu-ne cu roadele lor. Organizarea Adunării Generale a AREV – Adunarea Regiunilor Europene Viticole la lași este o confirmare a faptului că județul nostru este prezent pe harta regiunilor viticole europene, remarcându-se prin arta îndeletnicirii și vinurile alese. Începem astfel să deschidem calea către descoperirea drumului vinurilor ieșene, un drum pe care trebuie să îl conturăm și să îl promovăm către toți turiștii care caută povești și experiențe în călătoriile lor. Iașul este locul care dezvăluie peisaje viticole uimitoare și vinuri cu personalitate ce merită descoperite. Suntem extrem de onorați să fim gazda celei de-a XXX-a Sesiuni Plenare a AREV la Iași.” a declarat Costel ALEXE, Președintele Consiliului Județean Iași.

Organizarea celei de-a XXX-a Sesiuni Plenare a AREV la Iași este o dovadă a recunoașterii potențialului viticol al regiunii noastre. Evenimentul va contribui la stimularea dezvoltării economice locale, la crearea de noi oportunități de afaceri și la promovarea imaginii județului Iași ca o destinație turistică viticolă de excepție.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut