În judeţ, la recepţia unor lucrări de infrastructură
Astăzi, 8 iulie, am participat la recepția mai multor lucrări importante de infrastructură rutieră de pe drumurile județene. Acestea au fost efectuate pe traseul Iași – Horlești – Movileni – Gropnița – Focuri – Coarnele Caprei – Belcești – Hodora – Ceplenița – Scobinți – Sticlăria. Am vrut să văd lucrările efectuate în această zonă, care are poate cele mai proaste drumuri din județ…
Iaşi – primul Judeţ cu apă şi canalizare în toate comunităţile
Iașul va fi primul județ din România în care toate comunitățile vor avea apă și canalizare
Am participat în data de 10 iulie la inaugurarea oficială a lucrărilor de modernizare a sistemelor de apă şi canalizare în Târgu Frumos și Podu Iloaiei. Lucrările care vor fi efectuate în cele două orașe au o valoare de peste 7 milioane de euro și fac parte dintr-un proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu (POS – Mediu I).
Iașul va fi primul județ din țară în care toate comunitățile vor beneficia de aceste utilități. Lucrările de la Târgu Frumos și Podu Iloaiei, dar și cele din Municipiul Iași, sunt finanțate prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu, iar pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din restul județului vom accesa aceeași sursă de finanțare.
Ulterior, am efectuat vizite de lucru la stațiile de epurare din cele două localități, precum și la alte câteva obiective ale ApaVital.
Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi
În data de 4 iunie 2012 a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de dezvoltare și de modernizare a Aeroportului Internațional Iași. Este cel mai important moment din ultimii 20 de ani pentru comunitatea noastră ieșeană.
Iaşul, deschis către Europa
Am inaugurat patru noi curse pe care TAROM le va opera de pe aeroportul ieşean spre Roma, Bologna, Torino şi Londra.
Extinderea şi reabilitatea infrastructurii de apă uzată din judeţul Iaşi
Până în anul 2016 toate comunităţile Judeţului Iaşi vor beneficia de alimentare cu apă. De asemenea, cea mai mare parte a comunelor ieșene va avea și rețea de canalizare.


















