Domnul Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași, s-a întâlnit cu reprezentanții Băncii Mondiale în România

În data de 22 octombrie, Președintele Consiliului Județean Iași, dl. Cristian ADOMNIȚEI, a avut o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale în România. Această întâlnire face parte dintr-o serie de consultâri mai ample, în vederea pregătirii noii strategii pentru parteneriatul strategic de țară. Obiectivul principal al acestor consultări este de a evalua care sunt prioritățile României, în cazul de față la nivel local și regional, și modalitatea în care Banca Mondială poate susține aceste priorități în perioada 2014-2018 (perioada care va fi acoperită de către noua strategie pentru parteneriatul de țară).
“Le-am prezentat reprezentanților Băncii Mondiale principalele proiecte pe care Consiliul Județean le derulează în prezent.
Sprijinul pe care Banca Mondială îl poate da județului nostru este benefic nu numai la nivel financiar, ci în mod special datorită expertizei specialiștilor acestei instituții”, a declarat Cristian ADOMNIȚEI, președintele Consiliului Județean Iași.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut