Ceremonia de tăiere a panglicii după renovarea Secţiei de ortopedie pediatrică a Spitalului de Copii „Sfânta Maria

Alături de Excelenţa Sa Dean THOMPSON, Însărcinatul cu Afaceri al U.S. Embassy Bucharest, de dl. Colonel Louis SELIQUINI, şeful Biroului de Cooperare în Domeniul Apărării, şi dl. Maior William SPURLOCK, Ofiţer Relaţii Bilaterale, ambii din cadrul Biroului SUA de Cooperare în Domeniul Apărării, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI, a participat la ceremonia de tăiere a panglicii după renovarea Secţiei de ortopedie pediatrică a Spitalului de Copii „Sfânta Maria. Investiţia a fost posibilă printr-o contribuţie în valoare de 300.000 de dolari a Comandamentului Statelor Unite din Europa, din cadrul Departamentului Apărării. „Mulţumesc Ambasadei SUA şi Armatei americane pentru această contribuţie generoasă. Ei nu au avut nicio obligaţie faţă de noi. Tot ce au făcut a fost din propria lor dorinţă şi credinţă. Există o mare deschidere a Ambasadei SUA faţă de Iaşi şi cred că, şi de acum înainte, vom putea dezvolta foarte multe lucruri împreună. Utilitatea acestei investiţii este una foarte mare pentru că a setat standardele cele mai înalte pentru restul spitalului. Cred că e unicul parteneriat de acest gen din ţară, din punctul de vedere al implicării Armatei americane şi a Ambasadei SUA. La Consiliul Judeţean am realizat deja proiectul tehnic pentru reabilitarea şi modernizarea întregului spital. Mă refer aici inclusiv la incinte, parcări şi chiar la poarta spitalului. Proiectul va include desigur şi echipamentele din spital. Preţul total al investiţiei este de aproximativ 20 milioane de euro. În prezent căutăm soluţiile financiare pentru a putea realiza acest proiect, pentru că este fundamental de important pentru comunitatea ieşeană şi chiar pentru întreaga Românie. Nu cred că sunt mulţi ieşeni care să nu fi trecut pragul Spitalului de Copii Sfânta Maria. Din păcate condiţiile de aici nu sunt dintre cele mai bune. De 44 de ani, adică din anul înfiinţării, această unitate medicală nu a avut parte de reparaţii capitale. Acest lucru se va întâmpla când vom găsi fondurile necesare. Începutul este făcut, rămâne să găsim şi soluţiile financiare pentru a putea da drumul la licitaţia de lucrări”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI. După vizita la Spitalul de Copii, domnia sa i-a prezentat Excelenţei Sale lucrările pe care Consiliul Judeţean Iaşi le realizează, din fonduri proprii, la Ambulatoriul Spitalului de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu”.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut