La invitația șefului Administrației Regionale de Stat din Vinnitsa, Ucraina, dl Valeriy Koroviy, și a șefului Consiliului Regional, dl Sergiy Svytko, Consiliul Județean Iaşi a participat, în perioada 3-5 septembrie a.c, la cea de-a III-a ediție a Forumului Internațional de Investiții. Delegația județului Iași, condusă de dl Alin Aivănoaei, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a fost compusă, pe lângă Clusterul Regional Inovativ EURONEST ICT Hub, şi din reprezentanţi din partea mediului de afaceri ieşean.
Dna Cristina Scripcaru – SC Cristina SRL și dl Vitali Renchez – Proinvest, participanţi la acest eveniment în delegaţia Judeţului Iaşi, au reuşit să concretizeze acorduri comerciale cu parteneri din Ucraina.
“În cadrul primirii oficiale la Administrația Regională de Stat, din data de 3 septembrie, s-au evocat elementele-cheie ale cooperării dintre cele două administrații (educație, cultură, protecție socială, agricultură) și s-au identificat noi oportunități în domeniul economic și al managementului situațiilor de urgență. Pe lângă acestea, mă bucură faptul că s-au concretizat relaţii comerciale între reprezentanţi ai mediului de business din Iaşi şi din Ucraina, ceea ce demonstrează utilitatea acestor acţiuni de promovare a Iaşului”, a declarat Alin Aivănoaei, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.
Recepția oficială, din data de 4 septembrie, s-a încheiat la Fântâna Roshen, cu un grandios spectacol de lumini și muzică.
Situată în centrul Ucrainei, Regiunea Vinnitsa este un puternic centru industrial, un pol IT în plină dezvoltare și un punct-cheie pentru industria militară (aici își au sediul atât forțele aeriene ucrainiene, cât și producătorul de armament RPC Fort).
