A început FITPTI!

Cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), eveniment etichetat cu prestigiosul label „festival european” acordat de EFA (Asociația Europeană a Festivalurilor), are loc între 4-9 octombrie. Prezenta ediție are drept focus „Tânărul artist român”. Directorul artistic al FITPTI, criticul de teatru Oltița Cîntec, precizează că „scopul prezentei ediții a FITPTI e să cartografieze sinoptic o realitate cu zonele ei forte și zonele ei slabe. Să identifice tendințe, să fie utilă celor care, cu siguranță, măcar o dată s-au întrebat «și acum, ce fac?». La un moment dat, cu toții ne-am aflat în acest punct. Fiecare trebuie să înceapă de undeva, are nevoie, mai ales la primii pași, de sprijin faptic. Preocuparea pentru soarta tinerilor echivalează cu girarea viitorului, iar investiția în ei înseamnă că ne interesează ce va fi.”

În cifre, ediția a 8-a a FITPTI înseamnă 8 zile de spectacole de teatru, dans, umbre, pantomimă, 30 de spectacole susținute de peste 400 de artiști din 24 de companii teatrale din România (Teatrul Național Sibiu, Teatrul Nottara, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Timișoara, Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, ARPAS, Compania Hopa Trop, Teatrul Puck Cluj, Teatrul Gong Sibiu, Teatrul Colibri Craiova, Teatrul Gulliver Galați, Țăndărică București, Teatrul Excelsior București), și  alte 12 țări (Franța, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Norvegia, Polonia, Marea Britanie, Portugalia, Croația).

Organizatorii au conceput și pentru acest an o serie foarte bogată, densă de evenimente, o medie de 5 evenimente pe zi, ziua cea mai plină fiind joi, 8 octombrie, când publicul și specialiștii vor avea de ales între nu mai puțin de 8 evenimente. Informații detaliate se găsesc pe pagina web cu programul FITPTI, pe conturile de facebook ale Teatrului și Festivalului. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Luceafărul (de marți până sâmbătă între 10-14 si 18-19, duminică 9-13, și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol), de la Stud Pass (Iulius Mall) și online www.bilet.ro. Prețul unui bilet întreg este 30 lei; elevii, studenții, pensionarii și somerii beneficiază de bilete cu 10 lei.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut