Ordine de zi a ședinței extraordinare convocată de îndată din 21.09.2023

DISPOZIŢIA nr. 822             

privind convocarea de îndată a Consiliului Județean Iaşi în şedinţă extraordinară, pentru data de 21 septembrie 2023, începând cu ora 1330, ale cărei lucrări se vor desfășura prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță,  respectiv prin aplicația online de videoconferință zoom meetings

 

Președintele Consiliului Județean Iași;

Având în vedere prevederile  art. 178 alin. (2), ale art. 179 alin. (1), (3), (4) și (6) coroborate cu art. 134, ale art. 182 alin. (4) coroborate cu art. 135 și 136, precum și ale art. 191 alin. (1) lit   . b) și alin. (3) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Iași, aprobat prin Hotărârea Consiliul Judeţean Iași nr. 75/31.03.2021, modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Județean Iași nr. 389/24.11.2021, nr. 40/23.02.2022 și nr. 186/25.05.2022;

Având în vedere Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Iași nr. 655/10.11.2020 privind desemnarea înlocuitorului legal al Președintelui Consiliului Județean Iași;

În temeiul art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

DISPUNE:

Art. 1 Se convoacă de îndată Consiliul Județean Iaşi în şedinţă extraordinară, pentru data de 21 septembrie 2023, începând cu ora 1330, ale cărei lucrări se vor desfășura prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță, respectiv prin aplicația online de videoconferință zoom meetings, cu următorul proiect al ORDINII DE ZI:

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 302/26.07.2023 pentru aprobarea încheierii Acordului de finanțare între Județul Iași-Consiliul Județean Iași și Raionul Cimișlia – Consiliul Raional Cimișlia pentru implementarea proiectului „Asistență de calitate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din Raionul Cimișlia”.

    • Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE
    • (susține – Serviciul de Comunicare Relații Publice, Relații Internaționale și Protocol – Dl. Virgil LEIȚOIU)
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Acordului de finanțare între Județul Iași- Consiliul Județean Iași și Raionul Hîncești – Consiliul Raional Hîncești pentru implementarea proiectului “Reparația și modernizarea scenei mari a Casei Raionale de Cultură Hîncești”.

    • Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE
    • (susține – Serviciul de Comunicare Relații Publice, Relații Internaționale și Protocol – Dl. Virgil LEIȚOIU)

Art. 2. Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi afișate pe pagina oficială de internet a Consiliului Județean Iași, în secțiunea Transparență Decizională – Ședințe, http://www.icc.ro/sedinte.

Art. 3. Consilierii județeni pot depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Județean Iași aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 75/31.03.2021, modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Județean Iași nr. 389/24.11.2021, nr. 40/23.02.2022 și nr. 186/25.05.2022.

Art. 4.(1) Biroul Relații cu Publicul, Monitorul Oficial, Ghișeu Unic, Arhivă și Secretariat ATOP va înainta copie după prezenta Dispoziție către:

  1. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi,
  2. Președintele Consiliului Județean Iași,
  3. Secretarul General al Județului Iași.

(2) Aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei Dispoziții va fi asigurată de către Biroul Relații cu Publicul, Monitorul Oficial, Ghișeu Unic, Arhivă și Secretariat ATOP.

                                                                         Dată astăzi: 21 septembrie 2023

                  

                      PREȘEDINTE,                         Contrasemnează pentru legalitate,

                     Costel Alexe                         SECRETAR GENERAL AL JUDEȚULUI,

                                                                        Lăcrămioara Vernică – Dăscălescu

Dispozitai nr. 822

Proces verbal sedinta 21.09.2023

Minuta sedinta 21.09.2023

Inregistrare audio

 

 

Sari la conținut