112 milioane de Euro atrași în acest an pentru modernizarea a aproape 200 de km de drum județean

Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, a semnat astăzi la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene alte trei contracte pentru reabilitarea și modernizarea a 47 de kilometri de drumuri județene.

            Proiectele care primesc astfel  finanțare sunt DJ 246 limită județul Vaslui –Tufeștii de Sus-Scânteia-intersecție DJ 248-Șcheia-Drăgușeni-Ipatele-Țibănești, pe o lungime de 36 de kilometri, DJ 280B Târgu Frumos-Cucuteni, 9,2 kilometri și DJ 281 Spinoasa-Belcești, pe o lungime de 1,3 kilometri.

            Valoarea celor trei proiecte semnate astăzi este de 86 289 214 lei, adică aproximativ 19 milioane de euro.

            “Am afirmat în nenumărate rânduri că modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre prioritățile pe care le am în calitate de președinte al Consiliului Județean, iar atragerea acestor fonduri care vor fi investite, în următorii ani, în județul nostru confirmă acest lucru. Am semnat în acest an contracte de finanțare a căror valoare este de 112 milioane de euro și vom putea astfel moderniza 190 de kilometri de drumuri județene. Încercăm să nu ne oprim aici și să elaborăm proiecte pentru alte drumuri județene care necesită reparații și modernizare”, a precizat Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași.

            Reamintim că, la finalul lunii octombrie, președintele Consiliului Județean a semnat  alte patru contracte pentru modernizarea a 47 de kilometri de drumuri județene, finanțarea primită de județul Iași fiind de peste 20 de milioane de euro.

            Tot în a doua jumătate a acestui an a fost semnată, la Iași, cea mai importantă investiție pentru infrastructura rutieră din fonduri europene din Moldova, Axa Rutieră Strategică 1 Iași-Suceava. Proiectul cu o valoare de 73 milioane de euro prevede modernizarea a 170 de kilometri de drum județean.

Știri și Noutăți

Proiecte

Proiecte ale Consiliului Județean Iași care au fost finalizare în ultimii ani
finished

Proiectele de hotărâre ale consiliului județean care au fost finalizate in ultimii ani, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

ongoing
Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate într-o anumită fază de implementare

Proiectele in derulare, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

Proiecte ale Consiliului Județean Iași aflate la stadiul de idee de proiect sau concept

Proiectele de viitor, ale consiliului județean iniţiate de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, insoțite de referatele de aprobare ale acestora.

next
Sari la conținut