Vizita conducerii Ambasadei Statelor Unite ale Americii la cele mai importante obiective ale Consiliului Județean

Astăzi, 26 iunie, Excelența Sa dl. Duane BUTCHER, Charge d'affaire ad interim al Ambasadei SUA în Romania, și dna. Susan GARRO, Atașatul comercial al Ambasadei SUA în România, au efectuat o vizită la Iași. Împreună cu dl. Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași, cei doi diplomați au efectuat mai multe vizite pe parcursul acestei zile. „I-am prezentat Excelenței Sale proiectul de modernizare a Aeroportului, iar apoi am avut o scurtă întrevedere la Consiliul Județean, unde am discutat despre celelalte proiecte importante ale Iașului. Ulterior ne-am oprit la viitorul sediu al Consiliul Județean, la sediul fostei chesturi, unde au fost amintite dramele care s-au întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial aici. În camerele de la intrarea în acest imobil vor fi amenajate două muzee, unul al Holocaustului și un muzeu al Consiliului Județean”, a declarat dl. Cristian ADOMNIȚEI.

Excelența Sa dl. Duane BUTCHER a fost plăcut surprins de atenţia pe care autorităţile din România şi în special cele de la Iaşi o acordă tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Am avut o mare șansă să ascult istoria tragediilor petrecute aici în timpul celui de-al doilea război mondial. Este o vizită care m-a emoționat. Cred că este un mare lucru pentru Iași și pentru România să recunoască tragedia care s-a petrecut în acele momente”, a declarat Excelența Sa. Vineri, începând cu ora 10.00, diplomații Ambasadei SUA vor efectua o vizită la sediul companiei Delphi.

Pogromul de la Iași din 27 - 29 iunie 1941 a fost unul din cele mai violente pogromuri împotriva cetățenilor de etnie evreiască din România. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși 13.266 de evrei.