Summitul RePatriot, dedicat Diasporei românești, s-a desfășurat anul acesta la Iași și Chișinău

Evenimentul, la care Consiliul Județean a fost partener, a reunit 200 de lideri de business români din ţară şi diaspora. Timp de patru zile, summitul și-a apropus să consolideze punţile de colaborare şi promovare între cei din ţară şi cei aflaţi în afara graniţelor.

Prima zi a inclus o întâlnire cu autoritățile locale, reprezentanți ai mediului academic, de afaceri și oameni de cultură, sub genericul "Iașul deschis diasporei'', în cadrul căreia președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, le-a adresat participanților din diaspora un mesaj de bun venit.

"Iașul nu doar că este deschis diasporei, ci este acasă pentru diaspora. Ne dorim ca, prin toate proiectele pe care le implementăm, românii de peste hotare să se gândească la Iași ca la acel loc în care își pot împlini destinul, profesional și personal. Iar asta suntem conștienți că este datoria noastră, a autorităților locale și centrale, de a transforma Iașul într-o comunitate generatoare de oportunități.

Prin diferite structuri guvernamentale, statul implementează astăzi proiecte pentru a stimula diaspora să își deschisă afaceri în România, fie prin Start-Up Nation Diaspora, fie prin măsuri precum măsura 6.1. Instalarea tânărului fermier. Sunt programe bune, care, mă bucur să văd că au o adresabilitate din ce în ce mai mare. Numai în ultimii patru ani, numărul de aplicanți pe Start-up Nation Diaspora a crescut de la 308 (în 2018) la 1648 (în 2022), practic de 5 ori mai mare. Iar prin măsura 6.1. Instalarea tânărului fermier, statul român a investit peste 8 milioane de euro pentru a sprijini fermierii până în 45 de ani să înființeze exploatații agricole în țara noastră.

Cum spuneam, sunt programe bune, dar nu cred că sunt suficiente. De aceea, trebuie să facem în continuare toate eforturile pentru a dezvolta județul la nivel de infrastructură rutieră, medicală, educațională și culturală, primii indicatori ai calității vieții.

Sunt încredințat că nu doar potențialul economic al județului, pe care astăzi îl avem, i-ar determina pe ieșeni să se întoarcă în Iași. E nevoie ca statul să își facă treaba și cu spitalele, și cu școlile, și cu viața culturală, și cu politicile de mediu pentru a crea aici nu doar bunăstarea de peste hotare, ci și același standard de calitate a vieții, adică bunăstarea psihică și sufletească.

Acest lucru este pentru noi nu doar un deziderat, ci un obiectiv ce poate fi atins", a transmis președintele CJ, Costel Alexe.