Proiectul Parcului Industrial Holboca avansează

Plenul Consiliului Judeţean a aprobat creditele de angajament și creditele bugetare pentru proiectare, faza PUZ, pentru Parcul Industrial Holboca.

"Holboca este cel de-al doilea parc industrial pe care îl vom construi după Parcul de la Lețcani care este cel mai avansat dintre toate celelalte proiecte de acest fel pe care le are Consiliul Județean. Pe lângă Lețcani, Holboca, Pașcani, Podu Iloaiei, Dumești, sperăm noi într-un timp cât se poate de scurt şi la Moțca și Răducăneni să construim parcuri industriale care să aducă dezvoltare județului nostru", a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.

Parcul Industrial Holboca va fi realizat pe 30 de hectare, pe care Consiliul Județean le-a preluat în administrare de la Consiliul Local Holboca.

"Este la Drumul Județean dintre Holboca și Tomești un amplasament foarte bun. Toate celelalte lucrări pe care Consiliul Județean va trebui să le realizeze acolo vor fi știute în urma elaborării studiului SF și a celorlalte formalități. Singurul orizont de timp pe care putem să-l spunem cu exactitate este pentru Lețcani, unde am dat ordinul de începere și constructorul deja lucrează la sistematizarea terenului. În funcție de cum se vor derula procedurile de licitație și elaborarea studiilor pentru Holboca, vom ști exact când se va putea da startul şi aici. Şi mai avem această presiune a obținerii surselor de finanțare pentru realizarea Parcului Industrial. Există si posibilitatea, dacă vor fi doritori, și aici mă refer la concesionari, ca anumite lucrări să fie implementate și realizate de către ei", a precizat preşedintele CJ, Costel Alexe.