Primul seminar al Comisiei CIVEX a Comitetului Regiunilor din România

În data de 16 mai a avut loc Seminarul Comisiei CIVEX a Comitetului Regiunilor. Peste 20 de membri ai Comisiei amintite au participat la cel mai important eveniment de politică externă a acestui an din Moldova. „Astăzi (16 mai n.r.) am avut oaspeți de seamă la Iași. O bună parte din elita politico-administrativă a Uniunii Europene a fost prezentă la seminarul extern al Comisiei CIVEX, eveniment care a avut ca temă <<Cooperarea transfrontalieră la granița de est a Uniunii Europene>>. Este primul seminar de acest gen organizat în România, lucru care ne oferă vizibilitate la nivelul întregii Europe”, a declarat dl. Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași și totodată membru al Comisiei CIVEX a Comitetului Regiunilor.

Conducătorul lucrărilor a fost dl. Vladimir KISSIOV, primul vicepreședinte al Comisiei amintite. „Iașul este cel mai important oraș de la granița de est a Uniunii Europene, fiind unul din marile orașe culturale ale Europei. Este un punct strategic în relațiile de cooperare transfrontalieră din această zonă. Tematica seminarului este extrem de complexă din cauză că există granițe. Dacă acestea nu ar exista, nu am discuta decât despre cooperare. Dar granițele există, cooperarea transfrontalieră fiind necesară în vederea creării unui spațiu al bunăstării, al dezvoltării economice, un spațiu care să garanteze pacea în regiune și în întreaga Europă”, a afirmat dl. Vladimir KISSIOV.

La eveniment au mai participat dl. Marius DANGĂ, Viceprimar al Municipiului Iași, președinți, primari, consilieri europeni, membri ai Comitetului Regiunilor, ambasadori și consuli onorifici, reprezentanți ai mediului academic și politico-administrativ, atât de la nivel local, cât și național.

Sesiunea I a seminarului a analizat „Mecanismele cooperării transfrontaliere la graniţa de est a Uniunii Europene – perspectivă politică şi academică”. Cea de-a doua sesiune a seminarului a constat într-o analiză a „Capacității autorităţilor locale şi regionale din UE de cooperare cu ţările de la graniţa de est a UE – Cooperarea transfrontalieră la nivel local/regional între UE şi ţările EaP”. În partea a doua a zilei delegațiile străine au efectuat o vizită de studiu, la deschiderea Forumului Economic al Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, care a avut loc la Centrul Expozițional „Moldova”.