Președintele Consiliului Județean Iași a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Președintele Consiliului Județean Iași, dl. Cristian ADOMNIȚEI, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Excelența Sa dl. Martin HARRIS. Discuțiile au vizat în special domeniile economic și cultural. „Am discutat posibilitățile de colaborare între universitățile din Iași și cele din Marea Britanie și despre asemănările și deosebirile între festivalurile ieșene, Festivalul Internațional al Educației și Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, și festivaluri din Marea Britanie, precum cel de la Edinburgh. Bineînțeles, o parte importantă a discuțiilor a vizat-o proiectul cel mai important al Consiliului Județean, modernizarea Aeroportului ieșean, și <<perla coroanei>> pentru noi, legătura directă dintre Iași și Londra. Este un lucru esențial ca posibilii investitori să aleagă Iașul ca destinație pentru investițiile lor. Când spui că ai un zbor direct spre Londra, înseamnă că ai mult mai multe atuuri decât alte administrații locale care doresc să atragă aceiași investitori”, a declarat dl. Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași.

Excelența Sa dl. Martin HARRIS a apreciat eforturile noii conduceri a Județului Iași și a declarat că va susține ca nivelul investițiilor britanice în zonă să crească. „Cred că modernizarea Aeroportului și zborul direct către Londra va deschide Iașul pentru întreaga lume. Este un punct foarte important pentru partenerii externi. Consiliul Județean Iași are o viziune foarte potrivită pentru o relație mai intensă cu Marea Britanie în domeniile cultural, comercial, social. Mă bucur că prezența britanică crește la nivelul Iașului și voi susține în continuare acest fenomen”, a afirmat Excelența Sa dl. Martin HARRIS. Dl. Ambasador a fost însoțit de dna. Alice ȘAPCALIU, Consilier comercial în cadrul Ambasadei.