Forumul Economic al Euroregiunii Siret – Prut – Nistru

„Din punct de vedere istoric şi cultural, Ucraina şi Republica Moldova sunt parte a Europei. Mai rămâne să se rezolve aspectul politic. Îmi doresc din tot sufletul ca la Summitul de la Vilnius, din această toamnă, aceste două ţări să primească vestea bună a semnării unui acord de asociere cu Uniunea Europeană. Alături de companii, cei mai importanţi lideri politici și administrativi de la graniţa de Est a Uniunii Europene au fost prezenți la Forumul organizat la Iași. Niciodată nu au fost fost atât de mulţi lideri din Republica Moldova şi Ucraina în orașul nostru, la aceeaşi masă, pentru a dezvolta proiecte de interes comun. Iașul a demonstrat că este o poartă de acces între Est şi Vest”

Primul seminar al Comisiei CIVEX a Comitetului Regiunilor din România

„Astăzi (16 mai n.r.) am avut oaspeți de seamă la Iași. O bună parte din elita politico-administrativă a Uniunii Europene a fost prezentă la seminarul extern al Comisiei CIVEX, eveniment care a avut ca temă <<Cooperarea transfrontalieră la granița de est a Uniunii Europene>>. Este primul seminar de acest gen organizat în România, lucru care ne oferă vizibilitate la nivelul întregii Europe”

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI, s-a întâlnit cu directorul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional

“Prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, Consiliul Judeţean a achiziţionat 98 de echipamente specifice pentru situaţii de urgenţă. Mă refer aici la maşini de pompieri pentru stins incedii, maşini de pompieri pentru descarcerări grele, autospeciale pentru intervenţii în spaţii înguste în situatii de urgenţă, ambulanţele de prim ajutor, ambulaţele de reanimare, autoscări ş.a.m.d.”

Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare în Judeţul Iaşi

„Până în 2020 vom avea apă și canalizare în toate comunitățile. Vom fi poate primul județ din țară care va putea spune că toate orașele și comunele au parte de aceste utilități. Nu e lucru deloc ușor, mai ales dacă ne gândim de unde am plecat. Alte companii de apă și canalizare din județele vecine sunt aproape de faliment. La Iași s-a dovedit însă că bunul management produce roade pentru oameni. Iar acest lucru îl vom vedea inclusiv prin lucrările demarate astăzi, prin care 1.500 de gospodării din zona metropolitană vor beneficia de canalizare”

Pagini