Mesajul Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI, cu ocazia sfinţirii Bisericii „Sf. Fecioară Maria Regină” din Iugani (Mirceşti)

Înalt Prea Sfinţia Voastră Episcop Petru GHERGHEL,

Sfinţia Voastră Preot Paroh Marcel BLAJ,

Domnule Primar Petrică ANTĂLUŢ,

Domnilor parlamentari,

Doamnelor şi domnilor,

Deşi nu pot fi personal prezent, am primit cu dragoste şi bucurie invitaţia dumneavoastră, să transmit un mesaj din inimă la un moment de aşa mare încărcătură spirituală pentru comunitatea dumneavoastră.

Înainte de toate, este extraordinar ce aţi realizat în vremuri grele din punct de vedere economic. Această Biserică s-a înălţat parcă să ne arate nouă, tuturor, că dragostea de Dumnezeu este mai puternică decât toate neajunsurile cu care ne confruntăm zi de zi.

„Nu vă temeţi, Eu am biruit lumea”, le-a spus Hristos celor deznădăjduiţi şi împovăraţi de griji. Dumneavoastră, credincioşii acestei comune, împreună cu domnul primar, împreună cu preoţii din parohia de aici, împreună cu Episcopul şi toţi ceilalţi care au contribuit la construcţia acestui lăcaş de cult atât de frumos aţi arătat că acolo unde Dumnezeu binecuvântează o lucrare, nu avem de ce a ne teme.

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”, le scrie Sfântul Pavel celor din Filipeni. Ce aţi reuşit să faceţi în aceste vremuri grele este, cred eu, exemplificarea celor spuse de Sfântul Apostol Pavel. Cu credinţă şi încredere în Cel de Sus, le putem face pe toate.

Pentru mine a fost o adevărată onoare şi un privilegiu să vă reprezint în Parlament, să trăiesc alături de dumneavoastră ca deputat, să vă cunosc îndeaproape şi vă asigur că preţuiesc încrederea pe care mi-aţi acordat-o. Faptul că acum sunt Preşedintele Consiliului Judeţean se datorează şi încrederii dumneavoastră, iar pentru asta vă mulţumesc.

Singurul lucru care mă opreşte să fiu astăzi cu dumneavoastră este datoria de a reprezenta România în Ucraina la sărbătoarea naţională a vecinilor noştri pentru a stabili bune relaţii de colaborare.

Vreau să îl felicit pe Primarul Petre ANTĂLUŢ pentru destoinicia şi devotamentul pe care le arată în activitatea pe care dumneavoastră, locuitorii comunei Mirceşti, i-aţi încredinţat-o.

Totodată, îi mulţumesc Prea Sfinţiei Sale Petru GHERGHEL pentru colaborarea şi sprijinul de care a dat dovadă şi îl asigur că voi fi alături de comunitatea romano-catolică din judeţul nostru ori de câte ori va fi nevoie.

Cu umilinţă, ca semn al recunoştineţi şi stimei pe care v-o port, permiteţi-mi, la acest moment de sărbătoare, să va îmnânez un dar, în calitate de Preşedinte al  Consiliului Judeţean Iaşi: o lucrare reprezentându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea, Fericitul cu care am avut marele privilegiu de a fi contemporani şi care a iubit atât de mult Biserica.

În final, doresc să vă asigur de dragostea mea şi de admiraţia pe care v-o port în suflet. Înţeleptul Solomon, cel care a zidit Casa Domnului, ne-a învăţat că „prin binecuvantarea oamenilor drepţi cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiţi ajunge ruina”. Cunoscându-vă, am nădejdea că Mirceştiul va merge înainte pe drumul cel bun.

Vă mulţumesc!