Lucrările la DJ 281 C au fost recepționate

Lucrările la DJ 281 C: intersecţie DN 28A (Blăgeşti) -Hărmăneşti -Todireşti -Coasta Măgurii - Cotnari – intersecţie DN 28B (Cotnari) au fost recepționate.

Constructorul a terminat lucrarea mai repede decât era prevăzut în contract.

”Recepționăm acest drum cu jumătate de an mai devreme față de termenul prevăzut în contract. Calitatea lucrării este una foarte bună și mă bucur că oamenii din comunele pe care acest drum le traversează vor putea circula de acum în condiții foarte bune de trafic. În această vară vom reda circulației și alte drumuri, în timp ce alte șantiere se vor deschide, astfel încât, ieșenii să nu se mai confrunte cu problema calității drumurilor”, a afirmat la recepția drumului, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

Modernizarea celor 26 de kilometri a presupus stabilizarea drumului, s-au efectuat toate lucrările necesare pentru ca acesta să fie adus la standarde moderne. De-a lungul căii de rulare, constructorul a montat 29 de podețe și peste 1500 de metri liniari de parapet metalic flexibil, s-a realizat semnalizarea rutieră, și au fost amenajați peste 7000 de metri pătrați de trotuare.

Au fost refăcute toate căile de acces la proprietăți și modernizate stațiile de autobuz.

Pentru întregul proiect, executantul asigură o garanție de trei ani.

Valoarea totală a lucrărilor este de 50 milioane lei, investiția fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.