Investiții importante pentru județul Iași, aprobate de plenul CJ

Consilierii județeni, reuniți în ședință ordinară, au aprobat, astăzi, 54 de proiecte de hotărâre.

Plenul a aprobat regulamentele de organizare și funcționare pentru Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iași, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Prin votul consilierilor a fost aprobată realizarea unui credit de angajament pentru anul 2022 în valoare de 3.957,60 mii lei pentru obiectivul de investiție “Consolidare, reabilitare și refuncționalizare Pavilion Administrativ, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” Iași.

Consiliereii au aprobat depunerea spre finanțare de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași a proiectelor „Renovarea, accesibilizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Sf. Maria Iași” și „Renovarea, accesibilizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Galata Iași” în cadrului Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Componenta 13 - Reforme sociale, Investiția I.2. – Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, ținta 395 – Servicii comunitare modernizate pentru persoanele cu dizabilități.

A fost aprobată încheierea Acordului de cooperare între Județul Iași – Consiliul Județean Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași, pentru realizarea în parteneriat a evenimentului „Gala Excelenței în Educație”, ediția a IX-a, în data de 15 decembrie 2022.

Consiliul Județean a aprobat realizarea mai multor proiecte de investii care vizează spitalele din subordine.

„Avem vești bune despre proiectele pe care le implementăm. Se lucrează intens pe șantierul de la Aeroportul Iași, unde deja structura începe să capete formă și avem încredere că până la finalul anului va fi gata. Se lucrează și la parcul industrial de la Lețcani, unde am ajuns la un grad de execuție de 51%. Se lucrează la reabilitarea Spitalului de Copii ,,Sfânta Maria” și la extinderea UPU, unde, de asemenea, proiectul începe să prindă contur la puțin peste două luni de la semnarea ordinului de începere.

Astăzi, am făcut alți pași înainte în procesul de modernizare a infrastructurii sanitare prin aprobarea proiectelor privind dotarea spitalelor de Pneumoftiziologie, Spitalului de Copii, Spitalului de Neurochirurgie, maternităților Cuza Vodă și Elena Doamna, precum și spitalului de Boli Infecțioase cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. Mă bucur că în ceea ce privește unitățile medicale din subordinea Consiliului Județean Iași luăm măsuri pentru a înlătura aceste riscuri. Totodată, continuăm parteneriatul cu IRO și extindem parteneriatele din domeniul cultural. Ca de obicei, vreau să mulțumesc colegilor consilieri județeni care susțin proiectele în interesul comunității. Iașul se dezvoltă prin cooperare și unitate.” a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.