Domnul Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române

Pe data de 31 august  se sărbătorește Ziua Limbii Române. Cu această ocazie, domnul Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași, a primit invitația de a partiicpa la evenimentele care au avut loc cu ocazia Zilei Limbii Române la Chișinău, la invitația primarului General Dorin Chirtacă. Neputând fi prezent, dl. Președinte a ținut să transmită un mesaj organizatorilor și participanților la acest moment de mare valoare istorică și culturală.

Mesajul Președintelui Consiliului Județean Iași, cu ocazia Zilei Limbii Române

Regret că nu pot fi astăzi, aici, însă vă transmit cele mai bune gânduri și cele mai frumoase sentimente legate de Ziua Limbii Române. Am primit cu bucurie invitația și doresc să vă transmit un mesaj din inimă, mulțumindu-vă sincer pentru ceea ce faceți.

Îl felicit pe primarul orașului Chișinău, domnul Dorin Chirtoacă, pentru organizarea acestui eveniment și, de la bun început, doresc să îmi exprim credința nestrămutată că cel mai de preț lucru care ne leagă, pe noi, cei din România cu Republica Moldova, este limba română.

Nimic nu este mai de preț pentru un popor decât limba maternă. Aceasta ține în viață întregul neam și întreaga istorie a sa, un popor pentru care iubirea de patrie și de propriul grai constituie sufletul existenței sale istorice. Limba română demonstrează faptul că poporul român a rezistat sub toate furtunile și vitregiile timpului. Limba română sună în inimile noastre ca un legământ față de trecutul, prezentul și viitorul neamului. Dulcea limbă română a fost mereu în inima poporului nostru, fiind un ideal pentru cei ce au luptat pentru întregirea patriei, îmbărbătându-i să reziste în clipe grele, să-și apere pruncii și pământul, bisericile și cetățile, holdele și vetrele.

Grigorie Vieru, cel care poate că a iubit și a luptat cu cea mai mare îndârjire pentru ca limba română să își găsească locul binemeritat în Republica Moldova, spunea în poezia sa Limba noastră cea română

În al limbilor tezaur

Pururea o sa rămână

Limba doinelor de aur,

Limba noastra cea romană

Așadar, evenimentul de astăzi cinstește o moștenire colosală ce trebuie păstrată și cultivată de generațiile viitoare. Totul stă în puterea noastră de a o slăvi și respecta, pentru că este, în același timp, o datorie sacră lăsată în mâinile noastre de strămoși.

Limba maternă oferă șansa unui popor de a se afirma pe scena internațională, de a i se recunoaște existența și importanța pe plan mondial și de a lupta cu toate forțele împotriva popoarelor lipsite de identitate. Dincolo de toate diferenețele ideologice și geografice, este cel mai puternic liant care ne leagă și care ne conferă un loc precis pe scena istoriei.

Să o respectăm și să o transmitem generațiilor viitoare așa curată cum ne-a lăsat-o înaintașii noștri.

Vă mulțumesc!