Dezvoltarea Aeroportului înseamnă și dezvoltarea economică a județului și regiunii noastre

Am înțeles că e nevoie de un parteneriat activ între Consiliul Județean Iași - Iași, Aeroportul Iași și Primăria Municipiului Iași, iar încă de când am preluat mandatul ne-am implicat pentru a demara proiectul de modernizare al aeroportului..

În acest mandat, vom face eforturi comune pentru ca la finalul anului 2023, împreună, să inaugurăm un nou aeroport.

Am discutat în cadrul evenimentului Aeroportul Iași – Pilon al dezvoltării economice cu reprezentanți ai companiilor aeriene, ai mediului de afaceri, cu autoritățile locale și centrale, europarlamentari, specialiști din turism pentru că ideile și implicarea tuturor ne va aduce mai aproape de realizarea acestui obiectiv, deja demarat, de a dezvolta județul, având aeroportul ca poartă de legătură cu restul țării și cu Europa.

Veștile bune din ultima perioadă demonstrează că am intrat într-o nouă linie de dezvoltare a aeroportului. Am adus noi curse externe (Iași – Frankfurt, Iași – Dublin, Iași – Santorini), iar în cadrul evenimentului organizat pe 19 martie, Blue Air a anunțat și introducerea zborului Iași – Londra pe aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport din Europa.

Vom conecta Iașul la metropolele europene și chiar transcontinentale, creând perspective reale de noi destinații și noi oportunități pentru turism și mediul de afaceri.

Le mulțumesc tuturor pentru deschidere și implicare!