Au început lucrările la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria”

Astăzi a fost dat ordinul de începere pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului ”Sfânta Maria”, cea mai mare unitate medicală pentru copii din regiunea Moldovei.

            Conform proiectului, constructorul va efectua lucrări de refacere a infrastructurii, izolare termică a fațadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planșeului peste subsolul neîncălzit, realizare a sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operație și cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum, se vor efectua lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat.

            Reabilitarea se va desfășura pe tronsoane, ținându-se cont și de modul în care au fost proiectate rețelele electrice, de apă și canalizare și va duce la creșterea eficienței energetice a celor trei corpuri componente ale imobilului dat în folosință în anul 1970, care are o suprafață utilă de 18.668,38 mp.

            ”Întreaga lucrare va fi împărțită în patru tronsoane de execuție. Acum am preluat ordinul de începere pentru primul tronson care reprezintă cam 40 la sută din suprafața spitalului. Lucrările vor demara la subsolul clădirii și termoizolații, instalații, urmând ca apoi să abordăm zona de terasă, astfel încât, pe perioada iernii, să putem lucra pe etaje fără să fim afectați de vreme. Vor fi lucrări de instalații: curent electric, sanitare, termice, ventilații. Vor urma finisajele. Am stabilit că toate acestea se vor termina în șase luni. Lucrările pentru întreaga unitate medicală ar trebui să se deruleze pe parcursul a 44 de luni. Noi credem că putem să realizăm această lucrare într-un termen mult mai scurt ”, a afirmat  Radu Zaharia, director Daroconstruct.

            ”Astăzi am semnat ordinul de începere a lucrărilor și avem așteptări mari de la acest proiect.

Actul medical nu se va întrerupe, ci se va restrânge, dar vom face faţă tuturor cerinţelor pentru că sănătatea copiilor contează în primul rând. Spitalul de Copii are 650 de paturi, aici vin cele mai grave cazuri din toată Moldova. Avem multe specialități unice în zonă, cum ar fi secţia de pediatrie de arşi sau de cardiologie pediatrică. Tot în acest an se va primi şi aparatură de la Ministerul Sănătăţii. Vrem totodată să mergem mai departe cu proiectul pentru o nouă unitate de primiri urgenţe de trei mii de metri, deoarece actualul amplasament are doar 98 de metri pătrați. Estimăm că valoarea totală la care se va ajunge în final, cu tot cu echipamentele medicale pe care intenționăm să le achiziționăm, va fi de 40 de milioane de euro”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

            Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași" este cel mai mare proiect din regiune finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA (aproximativ 27 milioane de euro). Contribuția Consiliului Județean este de 33.250.668,77 lei cu TVA (7,2 milioane de euro). Pentru execuția lucrărilor pe care le va efectua, constructorul (Asocierea SC DAROCONSTRUCT SRL- SC GEPROCON SA- SC DAS SRL, SC. CONCRETE&DESIGN SOLUTION SRL, SC X LAB SOLUTION SRL) va încasa 92 040 550 de lei. Durata de execuție va fi de 44 de luni.