Au început lucrările la drumul Budești-Hadâmbu

Azi au început lucrările de modernizare la drumul județean 248 F Budești–Hadâmbu. Conducerea Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor din Subordinea Consiliului Județean a emis ordinul de începere a lucrărilor către firma care a câștigat proiectul (SC Viarom Construct SRL).

Lungimea drumului care urmează să fie modernizat este de 2 km. Lucrările care se vor efecua presupun turnarea unui strat de 20 cm de fundație din piatră brută, turnarea a unui strat de 15 cm de balast, un strat de 20 cm de fundație din piară spartă, îmbunătățirea terenului cu liant hidraulic, drenuri, șanțuri betonate, podețe tubulare, turnarea unui strat de uzură de 4 cm din beton asfaltic, partea carosabilă având 6 metri lățime.

”Dorim ca această lucrare să reprezinte un model de bună practică pentru toate firmele care vor face lucrări de modernizare ale drumurilor județene. Nu vom admite nici cea mai mică abatere când va fi vorba de calitate. Vom verifica foarte atent modul de execuție astfel încât să putem da ieșenilor un drum trainic și de calitate. Graficul lucrărilor va fi atent monitorizat iar în acest sens am discutat și cu primarii de la Mironeasa și Mogoșești care vor fi ca și diriginții de șantier și vor urmări îndeaproape lucrările. Drumul acesta a mai fost reparat în trecut dar lucrările au fost făcute de o calitate îndoielnică, există porțiuni unde stratul de uzură din beton a fost turnat direct pe pământ fără a se respecta tehnologia de lucru”, a afirmat Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.

Potrivit contractului de lucrări, durata de execuție a drumului este de 5,5 luni, valoarea de execuție fiind de 2 359 060,40 lei.