Ambasadorul SUA susține înființarea Muzeului Holocaustului la Iași

Ambasadorul SUA susține înființarea Muzeului Holocaustului la Iași!

Într-o întrevedere avută ieri cu președintele Consiliului Județean Iași, ES Hans Klemm, ambasadorul SUA a afirmat că sprijină atât el, cât și instituția pe care o reprezintă inițiatiava autorităților județene de a înființa un Muzeu al Holocaustului în clădirea fostei Chesturi.

„Este o pagină tristă din istoria noastră, dar o pagină pe care nu trebuie să o uităm. În august anul trecut, plenul Consiliului Județean a aprobat amenajarea muzeului în trei camere ale fostei Chesturi. Curtea va fi şi ea amenajată ca o zonă de comemorare, cu excepţia unei mici porţiuni, necesare pentru accesul maşinii de pompieri. Curtea va fi pavată cu granit, pentru a reda aceeaşi imagine ca în 1941. Am găsit un drum în zona Plugari, vechi, făcut din piatră cubică. Se potriveşte perfect cu aspectul pe care vrem să-l dăm curţii Chesturii“, a declarat Maricel Popa.

Discuțiile, care au durat mai bine de o oră, s-au axat pe prioritățile de dezvoltare ale administrației județene și pe posibilitățile de coloborare între mediul de afaceri ieșean și cel american. Principalele teme abordate au fost crearea zonei cargo la Aeroportul Iași, dezvoltarea segmentului IT și proiectul de extindere a parcului agroindutrial TransAgropolis și transformarea acestuia într-un Centru de Transfer Tehnologic pentru Agricultură.

Președintele Consiliului Județean a propus și înființarea la Iași a unei filiale a Camerei de Comerț Româno-Americane, idee acceptată în totalitate și preluată de ambasadorul SUA.

La întâlnire a participat și Marian Șerbescu, prefectul județului Iași, care a subliniat importanța colaborării instituționale între autoritățile publice locale pentru dezvoltarea proiectelor județului.