‘’Casă departe de casă” construită de Fundația Ronald McDonald pentru părinții ai căror copii sunt internați la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iași

Casa Ronald McDonald este amplasată în curtea unității medicale și a fost inaugurată, astăzi, în prezența președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, a Amaliei Năstase, președinte al Fundației Ronald McDonald România, și a reprezentanților companiilor care au contribuit la această investiție.

"Mă bucur că în 9 luni de zile ați reușit să ridicați acest frumos edificiu. Aș vrea să mulțumesc în numele comunității ieșene Fundației Ronald McDonald, Amaliei Năstase și tuturor celor care au reușit cu un ajutor mai mic sau mai mare să înfăptuiască acest act de binefacere pe care părinții, dar mai ales copiii îl vor aprecia foarte mult. Mulțumim în numele copiilor că le dați posibilitatea ca 1.000 de părinți pe an să le fie aproape.

Filosofia noastră, a celor de la Consiliul Județean Iași, de la președinte, la cel mai nou angajat, este să investim pentru a avea condiții în școlile și spitalele noastre ca și cum copiii noștri ar ajunge să învețe sau să fie tratați acolo.

La Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria vom continua procesul de modernizare astfel încât cei care vor veni să-și trateze copiii aici să simtă că sunt condiții ca în afară. În câteva luni vom finaliza proiectul de modernizare și vom lucra să avem o nouă Unitate de Primiri Urgențe'', a spus președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Casa Ronald McDonald de la Iași este a treia de acest fel din România. Are 19 camere individuale cu baie proprie și o serie de spații comune ce oferă confortul unei case departe de casă: bucătărie, living, sală de mese, loc de joacă, spălătorie, sală pentru activități.