Întâlnire a Președintelui Costel Alexe cu primarii din județ pe tema dezvoltării rețelei de distribuție a gazelor naturale

Președintele Costel Alexe a organizat o întâlnire cu primarii din județul Iași, împreună cu echipele lor de consultanți și proiectanți, pentru a discuta despre proiectul de dezvoltare a rețelei de distribuție a gazelor naturale la nivelul localităților din județ.

În urma întâlnirii s-a stabilit crearea unui grup de lucru la nivelul ACOR (Asociația Comunelor din România) care să se organizeze într-un board funcțional, format din primari, consultanți și proiectanți. Rolul acestuia va fi să contureze un model de bună practică după care să se ghideze toate primăriile în elaborarea și depunerea proiectelor de racordare la rețeaua de gaze naturale.

„Indiferent de culoarea politică, îmi doresc realmente să existe o bună colaborare și un efort comun al tuturor UAT-urilor pentru ca împreună să avem o viziune unitară și coerentă și să ne asigurăm că un număr cât mai mare de proiecte din județul nostru ajung să fie proiecte mature, scrise corect, depuse și apoi finanțate prin apelul POIM care se deschide în luna martie. Printr-un schimb de idei și experiență și, evident, cu sprijinul Consiliului Județean, pe care, așa cum am reiterat, îl voi acorda tuturor primarilor, administrațiile locale vor putea să depună proiecte care să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru finanțare.

În urma acestei colaborări, marele câștigător va fi județul nostru, pentru că vom reuși să asigurăm accesul ieșenilor la rețeaua de gaze naturale și să îmbunătățim semnificativ nivelul de calitate a vieții acestora.”, a declarat Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.