Încheierea primei ediții FILIT - povestea unui succes

Aseară, în Sala Mare a Teatrului Național "Vasile Alecsandri", a avut loc evenimentul care a marcat încheierea primei ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). 
În cadrul acestui eveniment a avut loc Festivitatea decernării Premiului liceenilor pentru "Cea mai îndrăgită carte a anului 2012" şi Gala extraordinară de operă, operetă şi musicaluri celebre, eveniment organizat de Opera Naţională Română Iași.

După 5 zile în care au avut loc zeci de evenimente care au strâns peste 10.000 de participanți, FILIT a ajuns la final. 

Cele aproximativ 100 de întâlnirile punctuale, desfăşurate în tot oraşul, de la Universitate, la Teatrul Naţional, Muzeul Pogor, Biblioteca Judeţeană, Casa FILIT, Ateneul Tătăraşi, până la licee şi colegii au făcut ca Iașul să fie un oraș cu adevărat european și efervescent cultural. 

Multe dintre evenimente s-au desfăşurat simultan, scriitorii fiind prezenţi la întâlniri cu elevii şi studenţii, dar şi cu publicul extrem de divers de la Casa FILIT. Pavilionul de cca 800 mp, cu aproximativ 400 de locuri, special construit pentru acest eveniment în faţa Palatului Culturii, a devenit adesea neîncăpător.

“Festivalul Internațional de Literatură si Traducere este unul din cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în Iași în ultimii 23 de ani. Această primă ediție a FILIT este un tribut adus istoriei strălucite a Iașului și o certitudine că prezentul și viitorul orașului nostru sunt pe măsura trecutului. Niciodată, dupa 1990, Iașul nu s-a ridicat la înălțimea trecutului său mai mult decât acum”, a declarat Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași.

Totodată, președintele Consliului Județean Iași a ținut să aducă mulțumiri partenerului principal al FILIT, Banca Națională a României și în special dlui. Guvernator Mugur ISĂRESCU și dlui. Viceguvernator Bogdan OLTEANU, doamnei inspector școlar general prof. dr. Camelia GAVRILĂ, care s-a implicat și a crezut în FILIT de prima dată când a auzit de acest eveniment, Operei Naționale Române Iași prin doamna Beatrice RANCEA, Filarmonicii de Stat „Moldova" din Iași prin domnul Bujor PRELIPCEAN, Primăriei Muncipiului Iași și domnului primar Gheorghe NICHITA, precum și tuturor celorlalți parteneri și tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la succesul primei ediții a FILIT.

“În mod special vreau să le mulțumesc voluntarilor care au muncit enorm pentru ca Festivalul Internațional de Literatură să ajungă din vis realitate.  Îi mulțumesc lui Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române și directorul FILIT, pentru toate sacrificiile care le-a făcut și le face de când a intrat în administrația publică locală și echipei de organizare care a trudit din greu în aceste ultime luni ca Iașul să câștige pariul cu marea literature”, a mai spus Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași.

FILIT, în (câteva) cifre: 

200 de invitaţi
50 de scriitorii
14 traducători
100 de evenimente
10.000 de participanţi