Încă 6,23 milioane de lei pentru spitalele subordonate CJ

             Consiliul Județean a redirecționat astăzi 6,23 milioane de lei către cele șase spitale din subordine, pentru achiziția în regim de urgență de echipamente, aparatură, materiale de dezinfecție și aparate speciale pentru lupta cu pandemia Covid 19.

            Consilierii s-au întrunit în ședință de îndată pentru aprobarea transferului unor sume care inițial au fost alocate pentru manifestări culturale ce nu se vor mai putea desfășura însă din cauza pandemiei.

            Astfel, alocările pentru: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Ansamblul Artistic Profesionist "Constantin Arvinte", Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi", Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, Filarmonica "Moldova" Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul" au fost diminuate cu trei milioane de lei, restul fondurilor redistribuite în cadrul întrunirii de astăzi provenind din bugetul Consiliului Județean.

            ”Am convocat această întrunire pentru că acum, mai mult decât oricând, este necesar ca pe lângă pacienții din spitale să protejăm și cadrele medicale. Avem șase spitale în subordine și trebuie să le asigurăm necesarul de echipamente și materiale de cea mai bună calitate. Acum trebuie să avem grijă de oamenii din sistemul sanitar pentru ca ei să poată, la rândul lor, să aibă grijă de sănătatea tuturor. Avem un dușman invizibil care pune mari probleme iar dacă medicii și cadrele din spitale vor fi afectați, războiul va fi ca și pierdut.

            În primă fază, vor fi achiziționate 15.000 de măști FFP-3, care s-au dovedit a fi cele mai eficiente, 10.000 de combinezoane speciale, 5.000 de teste rapide pentru personalul din spitale și 250 de aparate de dezinfecție, pentru saloanele de la Spitalul de Boli Infecțioase, cele de la Pneumoftiziologie și de la Spitalul de Neurochirurgie. Sumele rămase disponibile vor fi la dispoziția spitalelor și vor fi utilizate pentru completarea stocurilor, în funcție de necesități”, a declarat Maricel Popa.