Directia Judeteana de Evidenta a Populatiei


Date generale
Atribuții
Structura organizatorică
Informații pentru cetățeni
schimbarea numelui/
prenumelui
transcrierea certificatelor de
stare civilă
rectificarea actelor de
stare civilă
cărți de identitate
cărți provizorii de identitate

adeverință de cetățenie
și domiciliu

furnizări de date
Legislație
Program de lucru și audiențe
Spațiul Schengen
Revista presei
Legături utile
Contact
 
    Transcrierea
    certificatelor de stare civilă

FOARTE IMPORTANT- dosarele de transcriere NU SE DEPUN la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Iași

   Certificatele de stare civilă emise de autoritățile străine, prezentate pentru înregistrarea în registrele de stare civilă române, precum și traducerile acestora, care sunt făcute la un notar public din străinătate, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
   a) documentele eliberate de instituții ale statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 05.10.1961 cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, la care România a aderat prin O.G.nr.66/1999, aprobată prin Legea nr.52/2000, cu modificările și completările ulterioare, se apostilează:
   b) documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenții/acorduri de asistență judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate;
   c) documentele care nu se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b) se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, cu modificările și completările ulterioare.
Vezi lista statelor la rubrica „Spațiul Schengen”

Locul unde se depune cererea


:: Cererea se face în nume propriu, prin împuternicit cu procură specială autentiflcată, precum și prin împuternicire avocațială.
:: Minorii în vârstă de peste 14 ani solicită transcrierea certificatelor de naștere în nume propriu, asistați de unul dintre părinți sau, după caz, de tutore; în cazul în care părinții au domicilii diferite, primăria competentă privind transcrierea certificatului de naștere poate fi oricare dintre cele două primării pe raza cărora au domiciliul părinții minorului.
:: Pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinți nu au avut domiciliul în România, cererea de transcriere a certificatelor de naștere se depune la Direcția de Stare Civilă a Sectorului 1 al mun. București.
:: Pentru cetățenii români de peste 18 ani cu domiciliul în străinătate, cererea se adresează primarului unității administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut în țară (cu avizul s.p.c.j.e.p.), iar dacă nu au avut domiciliul în România, primarului sectorului I al municipiului București (cu avizul prealabil al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor a Mun. București).
:: Pentru stabilirea primăriei unității administrativ-teritoriale competente să întocmească actul, cetățenii români cu domiciliul în străinătate prezintă dovada eliberată de Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor de la ultimul domiciliu avut în țară.
:: În cazul transcrierii certificatului de căsătorie, cererea se adresează primarului unității administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al soților, iar dacă soții au domicilii diferite, la oricare din cele două primării pe raza cărora aceștia au domiciliul.
:: În cazul transcrierii certificatului de deces, cererea se adresează primarului unității administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului (cu obligația de a verifica la primăria ultimului domiciliu al defunctului) sau primarului unității administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în țară de către persoana decedată.
:: Persoanele care fac dovada cetățeniei române cu Certificatul de depunere a jurământului de credință, eliberat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, adresează cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă, procurate din străinătate, la Direcția de Stare Civilă - Sector 1 - București.
:: Persoanele care se legitimează cu permis de ședere permanentă, eliberat de Oficiul Român pentru Imigrări, care atestă domiciliul în România, vor adresa cererea de transcriere primarului unității administrativ-teritoriale a localității de domiciliu, potrivit datelor înscrise în permisul de ședere.
:: Persoanele care se legitimează cu permis de ședere temporară vor adresa cererea de transcriere primarului Sectorului 1 București.
:: Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se legitimează cu pașapoarte expirate sau titluri de călătorie, și sunt în imposibilitatea de a se legitima cu un document valabil, vor solicita S.P.C.L.E.P. de la ultimul loc de domiciliu eliberarea unei dovezi din care să rezulte cum figurează înregistrați în Registrul Local de Evidență a Persoanelor; în baza dovezii și a pașaportului expirat sau a titlului de călătorie, se va face legitimarea persoanelor de către oficiile de stare civilă.

                
 






Acte necesare în vederea transcrierii unui certificat de naștere din străinătate




Cererea se depune la primăria în raza căreia are domiciliul stabil titularul actului.

1. Certificatul de naștere original din străinătate și copie xerox (după caz, cu apostilă);
2. Traducere legalizată la un notariat public din România;
3. Acte de identitate, titular sau părinți și copie xerox;
4. Certificate de naștere și/sau căsătorie părinți;
5. Procură specială, în original – dacă solicitarea se face prin împuternicit, redactată la un notar în România sau la un notar în străinătate (caz în care va fi apostilată sau supralegalizată), sau redactată la Consulatele României din străinătate;
6. Traducerea procurii, legalizată
7. Copie xerox după actul de identitate al mandatarului;
8. Dacă unul dintre părinți nu este cetățean român, acesta trebuie să-și dea acordul la notariat pentru transcrierea certifcatului de naștere al copilului minor.




Acte necesare în vederea transcrierii unui certificat de căsătorie din străinătate




Cererea se depune la primăria în raza căreia a avut sau are domiciliul stabil titularul actului, cetățean român.

1. Certificat de căsătorie original din străinătate și copie xerox (după caz, cu apostilă sau supralegalizare);
2. Traducere legalizată la un notariat public din România;
3. Act de identitate titular;
4. Certificate de naștere soți și copii xerox;
5. Dovada desfacerii căsătoriei anterioare, după caz;
6. Procură specială, în original – dacă solicitarea se face prin împuternicit, redactată la un notar în România sau la un notar în străinătate (caz în care va fi apostilată sau supralegalizată), sau redactată la Consulatele României din străinătate;
7. Traducerea procurii, legalizată;
8. Copie xerox după actul de identitate al mandatarului.

       În cazul în care în certificatul de căsătorie nu se precizează «numele soților după căsătorie» se va atașa la dosar o Declarație a ambilor soți (redactată la un birou notarial din România sau din străinătate (apostilată sau supralegalizată după caz) sau la Consulatele României din străinătate).




Acte necesare în vederea transcrierii unui certificat de deces din străinătate




Cererea se depune la primăria în raza căreia are domiciliul stabil persoana care solicită transcrierea actului.

2. Certificat de deces original din străinătate și copie xerox (după caz, cu apostilă sau supralegalizat);
3. Traducere legalizată la un notariat public din România;
4. Actul de identitate al solicitantului, original și copie;
5. Certificatul de nastere si/sau casatorie ale decedatului;
6. Act de identitate decedat.
7. Procura specială, în original – dacă solicitarea se face prin împuternicit, redactată la un notar în România sau la un notar în străinătate (caz în care va fi apostilată sau supralegalizată), sau redactată la Consulatele României din străinătate;
8. Traducerea procurii, legalizată;
9. Copie xerox după actul de identitate al mandatarului.




Acte necesare în vederea transcrierii unui certificat al unei persoane repatriate din Republica Moldova




1. Certificatul în original + copie xerox legalizată la un notar public;
2. Copie xerox după adeverința de repatriere;
3. Copie xerox după actul de identitate (carte provizorie de identitate) eliberat de Serviciul de Evidență a Persoanei Iași;



       Persoanele care nu au avut niciodată act de identitate românesc (carte provizorie de identitate) depun dosarul în vederea transcrierii la Starea Civilă Sector 1 București.